Acer Aspire F5-572G – laptop nou, design nou, hardware nou

De curand Acer a lansat o noua serie de laptopuri, F 15 ce contine laptopuri ce vor umple golul dintre seria E 15 si V 15, laptopuri cu preturi accesibile si componente de ultima generatie. Seria cuprinde atat laptopuri fara placa video dedicata, dar cele mai atractive sunt laptopurile cu placa video dedicata si procesoare Intel Core. Laptopurile au display Full HD, memorie DDR3L si conexiunile standard pentru zona multimedia.

Carcasa

Acer Aspire F5-572G are carcasa din plastic mat texturat ce imita o tesatura unei panze. Laptopul este texturat si pe partea de jos, aici pastrandu-se si culoarea rosie in cazul modelului colorat astfel. Textura este similara cu cea gasita pe ultimele modele de Acer Aspire E5 si este destul de placuta la atingere.

Capacul nu se indoaie foarte usor insa apasarile puternice pe aceasta se rasfrang asupra imaginii. Nu te panica, nu laptopurile Acer au o problema, ci toate laptopurile cu carcasa de plastic. Balamalele sunt foarte bune, permit ridicarea capacului cu o singura mana fiind in acelasi timp rigide incat sa tina displayul nemiscat in timpul utilizarii.

In ceea ce priveste dimensiunile, acestea se incadreaza in limita acceptabila, F5-572G masurand 28 mm grosime si cantarind 2.4 Kg. Carcasa curbata spre baza ce face ca laptopul sa para subtire.

La interior Acer a pregatit o surpriza extrem de placuta, intreaga suprafata fiind acoperita cu aluminiu, usor curbat in zona tastaturii, mat si foarte placut la atingere. La acest capitol, F5-572G este cu mult peste concurenta.

In concluzie, Acer Aspire F5-572G ofera o carcasa noua, poate putin patratoasa dar foarte eleganta, cu plastic mat texturat peste tot la exterior si aluminiu in zona tastaturii. Este destul de robust si solid si se face usor remarcat datorita elegantei si designului aparte.

Tastatura si touchpad

Tastatura este foarte comoda. Acesta este primul lucru pe care-l vei observa si tu dupa ce lucrezi la el. Tastele plate au cursa medie la apasare, sunt de dimeniuni standard pentru un laptop modern, ~15mm, si sunt silentioase. Insa exista si un inconvenient. Personal nu-mi place ca au adoptat modelul ASUS cu tasta Power in coltul din dreapta sus, in locul in care te-ai astepta sa fie tasta End. Aceasta nu lipseste, ca la laptopurile Asus, ci este mutata putin mai spre stanga. Asa ca, mare atentie cei care lucrati mult in Excel.

Laptop Acer Aspire F5-572G-70SS

Iar in caz de va intrebati daca tastatura este luminoasa… nu. La acesti bani tastatura nu este iluminata.

Touchpadul completeaza designul interior al laptopului fiind incadrat de o rama argintie foarte aspectuasa. Touchpadul este de tipul clickpad cu suprafata mare si tastele click stanga / dreapta cuprinse in suprafata generala. Gesturile multi-touch cu pana la 3 degete sunt foarte bine recunoscute si rapid executate.

Touchpadul este bine prins in zona de odihna a mainilor, neexistand joc sau impresia de fragilitate. Apasarea in cele doua colturi pentru click stanga / dreapta este placuta, cursa este scurta si silentioasa.

Atat tastatura cat si touchpadul sunt foarte comode, astfel incat dupa o zi de lucru la laptop nu te vei simti obosit. Trebuie doar sa fii atent la tasta End. In rest… spor la treaba.

Conectivitate

La acest capitol nu exista nimic iesit din comun, Acer Aspire F5-572G oferind porturile standard pentru un laptop multimedia de top: 3 porturi USB, HDMI si VGA, Gigabit Ethernet, card-reader, jack combo audio / microfon, unitate optica DVD RW, web cam HD si microfon incorporat. Dispunerea porturilor este pe cele doua laterale, spre partea frontala a laptopului – pentru o mai buna accesibilitate.

Laptop Acer Aspire F5-572G

Dreapta: USB 2.0, unitate optica DVD RW, alimentare

Laptop Acer Aspire F5-572G

Stanga: kensington Lock, VGA, Gigabit Ethernet, HDMI, 2 x USB 3.0, jack combo audio microfon

Conexiunea la internet se realizeaza la viteze Gigabit prin intermediul cablului de retea. Conexiunea Wireless este rapida, realizandu-se in standardele 802.11 ac (frecventa 5GHz). Modulul WiFi ofera si conectivitate Bluetooth 4.0.

Sunet

Sunetul este stereo, difuzoarele fiind pozitionate in partea frontala jos. Sunetul este suficient de puternic pentru o incapere de dimensiuni medii oferind un volum maxim fara distorsiuni. Pentru a imbunatati calitatea sunetului este recomandata instalarea utilitarului True Harmony. Acesta permite atat reglaje manuale cat si setari predefinite ce reusesc sa faca auzit inclusiv bass-ul.

Display

Acer Aspire F5-572G are un display mat Full HD cu o luminozitate maxima de 220 cd/m2. Produs de Innolux (Taiwan) si ofera un contrast destul de redus, 270:1 si un timp de raspuns de 14.8 ms, fiind un display destul de rapid pentru un laptop din gama sa de pret. Culorile sunt naturale, calitatea imaginii este buna indiferent de tipul acesteia, imagini statice sau in miscare. Gradul de acoperire al spectrului sRGB este de ~60% iar cel Adobe RGB de ~40%. Laptopul se poate utiliza la grafica pentru display (web, video) insa nu este recomandat pentru grafica profesionala de print decat daca se utilizeaza un monitor bun.

Laptop Acer Aspire F5-572G

Displayul foloseste un panou de tip TN astfel ca unghiurile de vizualizare sunt cele specifice: foarte bune pe orizontala si sensibile pe verticala.

Utilizarea in conditii de exterior cu luminozitate puternica este posibila datorita tratamentului mat. Insa trebuie sa iei in calcul reglarea intensitatii luminoase la 100%.

Displayul este unul din punctele forte ale F5-572G, ceea ce-l diferentiaza de competitori, majoritatea oferind in aceasta gama de pret displayuri glare cu rezolutie 1366 x 768 pixeli. Acer ofera un display mat cu rezolutie Full HD.

Performanta

La ora actuala, in Romania, Aspire F5-572G este disponibil cu procesoare Intel Core i7 si i5 cu placi video NVIDIA GeForce 940M si 920M. Pe site-ul propriu Acer anunta o disponibilitate mare de modele, inclusiv mai ieftine si fara video dedicat, insa in Romania acestea nu sunt disponibile.

Laptop Acer Aspire F5-572G -70C4

Cele mai convenabile modele sunt cele cu placa video GeForce 940M, aceste laptopuri fiind capabile sa asigure si un gaming decent, indiferent de procesor, i5 sau i7.

Ambele procesoare ale laptopului, Intel Core i7-6500U si Intel Core i5-6200U au la baza arhitectura Skylake (14 nm). Ambele procesoare sunt suficient de performante atat pentru aplicatii usoare de tip office cat si pentru aplicatii solicitante si jocuri.

Despre cele doua procesoare gasiti articole dedicate pe acest site, pentru Intel Core i7-6500U click aici si pentru Intel Core i5-6200U click aici. Acelasi lucru este valabil si pentru cele doua placi video: NVIDIA GeForce 940M click aici si NVIDIA GeForce 920 click aici.

In capitolul de fata vom prezenta diferentele dintre cele doua procesoare si placi video, atat in ceea ce priveste performanta cat si jocurile ce pot fi jucate.

Memoria laptopului este de 4GB DDR3L cu frecventa de 1600 MHz. Cu siguranta vei dori sa faci upgrade de memorie, avand in vedere ca atat procesorul cat si placa video sunt destul de performanta pentru a rula o gama diversa de programe si un multitasking excelent.

Laptopul dispune de doua sloturi de memorie din care doar unul singur este ocupat cu un modul de 4GB, asa ca cel mai simplu si recomandat upgrade de memorie este cel cu inca un modul de 4GB DDR3L (1.35V).

Laptop Acer Aspire F5-572G

Upgrade memorie
Upgrade-ul nu este foarte facil deoarece trebuie desfacute nu mai putin de 17 suruburi din partea de jos a laptopului si apoi cu un card sau orice fel de unealta din plastic subtire si dur se scoate incet capacul laptopului. O data desfacut capacul, lucrurile sunt foarte simple, se instaleaza modulul de memorie in locul liber, nu se mai atinge nimic altceva, se monteaza capacul inapoi si gata.

Laptop Acer Aspire F5-572G
Daca nu ai mai facut niciodata acest tip de lucrare este recomandat sa mergi intr-un service specializat unde o astfel de operatie se face in 15 minute si costa cateva zeci de lei. De multe ori daca cumperi memoria de la service montajul este gratuit.

Stocarea este asigurata de un HDD SATA cu capacitatea de 1TB si 5400 rpm. Stiu, deja te gandesti daca poti face upgrade, dar de ce nu-i dai o sansa acestui HDD? E destul de bun pentru categoria sa, chiar foarte bun. Ai spatiu suficient de stocare pentru muzica, filme, jocuri, kit-uri…. Bineinteles ca poti monta un SSD de mare viteza, insa trebuie sa iei in calcul si achizitionarea unui rack de 2.5” ca sa folosesti actualul HDD ca si HDD extern.

Ofertele de rack-uri nu sunt foarte multe, deoarece producatorii prefera sa vanda HDD-uri externe de unde castiga mai bine, decat sa ofere simple rack-uri. Cu toate acestea la linkul de mai jos gasesti o selectie de rackuri potrivite pentru folosirea ca HDD extern.

Emisii de zgomot si sistem de racire

In modul idle ventilatorul de racire rareori porneste, dar chiar si atunci cand porneste abia il auzi. In aceste conditii nivelul zgomotului de 30dBA este dat de HDD. Da, in modul idle vei auzi mai multa galagie de la HDD decat de la cooler.

Laptop Acer Aspire F5-572G

Odata cu lansarea diferitor programe in executie si cresterea solicitarii, se va intensifica si nivelul zgomotului acesta ajungand la o utilizare normala a laptopului in jur de 34 dBA. Stresul indelungat si jocurile solicitante vor duce la o crestere a cantitatii de caldura emanata si o crestere a intensitatii de functionare a sistemului de racire. Astfel ca si nivelul zgomotului va creste pana la valori de 38-39 dBA.

Valorile de zgomot sunt foarte bune, cu atat mai mult cu cat vorbim despre un laptop a carui pret este foarte bun la ora actuala si sunt sigur ca din intreaga oferta de produse vei gasi o oferta care sa fie pe placul tau.

Temperaturile la nivelul carcasei sunt scazute, doar in cazurile de solicitare extrema indelungata simtind intr-adevar caldura, insa nu in zonele cu care iei contact frecvent. La nivelul touchpadului in conditii de stres temperatura este in jur de 32°C . Cea mai mare temperatura, de ~40°C se inregistreaza in partea central-superioara a tastaturii, in imediata apropiere a displayului, acolo unde sunt pozitionate procesorul si placa video.

In rest, lucrurile stau cat se poate de bine, totul fiind usor peste asteptari. Am folosit in trecut multe laptopuri Acer, unul din ele cu procesor AMD Turion mai functioneaza si azi pe post de server intern. Asa ca, in ceea ce priveste fiabilitatea, dau credit total laptopurilor Acer.

Acumulator si autonomie

Acumulatorul nu este foarte mare insa ofera energia necesara ca laptopul sa asigure cateva ore bune de autonomie. Acumulatorul Li Ion cu 4 celule si putere de 37 Wh ofera o autonomie aproape 4 ore si jumatate la navigarea pe internet, cu luminozitatea redusa la 50% in Windows 10, 4 ore de vizualizat filme HD sau o ora si un sfert de gaming. La o utilizare normala a laptopului te poti astepta la cel putin 3 ore si jumatate de autonomie.

  • Display mat Full HD
  • Procesor Intel Core Skylake i7-6500U / i5-6200U
  • Placa video NVIDIA GeForce 940M / 920M
  • Carcasa din plastic mat texturat si aluminiu
  • Tastatura foarte comoda
Carcasa
Display
Sunet
Procesor
Memorie
Placa video
Hard disk
Autonomie
Medie
  • Grosimea de 28 mm

Concluzie

Acer Aspire F5-572G este unul din cele mai convenabile laptopuri de pe piata la ora actuala, avand foarte multe de oferit si putine de reprosat. Are un design placut, cu materiale excelente, mai ales la interior unde gasim mult aluminiu. Are una dintre cele mai comode si bune tastaturi si un touchpad extrem de receptiv. Nu este unul dintre cele subtiri si mai usoare laptopuri de pe piata, insa pretul de 2mm grosime suplimentara ce trebuie platit pentru a avea parte de o configuratie buna este acceptabil.

Laptop Acer Aspire F5-572GAcer Aspire F5-572G este un laptop ce poate inlocui oricand desktop-ul de acasa oferind la un pret bun o performanta excelenta. Laptopul trece cu brio toate testele, fiind puncte in care exceleaza fata de competitie, cum ar fi displayul, si puncte in care este ceva mai slab, asa cum este acumulatorul.

Aspire F5-572G ofera tot ce trebuie pentru a fi un laptop de succes, de la design si performanta si pana la pret. Despre pret… in momentul scrierii acestui articol laptopurile din aceasta serie se aflau in oferta beneficiind de reduceri importante de pana la 500 de lei.

Tagged under: , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Back to top
%d blogeri au apreciat: