Acer Aspire ES1-571-C0WW – cel mai ieftin laptop mat Full HD

Avantajele Acer Aspire ES1-571 pot fi prezentate succint in felul urmator: laptopuri office cu autonomie lunga si design elegant. La acestea, modelul Aspire ES1-571-C0WW mai adauga un display Full HD anti-glare. Si astea la un pret cu putin peste 1000  de lei (fara oferta speciala).

Procesor Intel Celeron 2957U (Haswell, 22 nm, dual-core, 1.4 GHz, 2MB cache, TDP 15W)
Placa video Intel HD Graphics (10EU, max. 1.7 GB memorie shared)
Display 15.6 inch, mat, Full HD – 1920 x 1080 pixeli
Memorie 4 GB DDR3L 1600 MHz, maxim 16GB, un slot liber
HDD SATA 1TB 5400 rpm
Conectivitate 2 x USB 2.0, 1 x USB 3.0,HDMI, jack combo audio-microfon, Gigabit Ethernet LAN, Wireless 802.11b/g/n, Bluetooth 4.0, card reader SD, microfon incorporat, camera web HD, unitate optica DVD RW
Acumulator Li Ion 3 celule, 45 Wh
Dimensiuni 381.6 x 258 x 26.1 mm
Greutate 2.4 Kg
Altele Cel mai ieftin laptop cu display mat Full HD

Design si carcasa

Carcasa este construita integral din plastic negru mat. Pe capac si in zona de odihna a mainilor este prezent un model decorativ tactil. Dispozitivul este construit robust, special pentru o utilizare zilnica, singura zona mai sensibila fiind cea din zona unitatii optice DVD RW unde plasticul este mai subtire iar golul creat pentru fixarea unitatii optice face ca acea zona sa fie mai usor de apasat. Aceasta este de fapt una din probleme intalnite la toate laptopurile cu carcasa din plastic.

Stabilitatea capacului / display-ului in timpul utilizarii este foarte buna, fiind peste media laptopurilor ieftine. Displayul poate fi deschis cu o singura mana. Calitatea constructiei este surprinzatoare, semn ca in ciuda faptului ca este un laptop ieftin, cei de la Acer i-au acordat atentia necesara pentru a fi un laptop bun.

Laptopul este fara zona de mentenanta, astfel ca un eventual upgrade va trebui facut ori de o persoana cu experienta ori intr-un service de specialitate. Costurile cu manopera unei asemenea operatiuni nu sunt deloc mari.

Pentru a avea acces la componente trebuiesc mai intai indepartate suruburile din partea inferioara, desprinsa tastatura cu foarte mare atentie pentru a nu deteriora cablul lat ce conecteaza tastatura sau pe cel de la butonul Power. Apoi trebuie scoasaplaca de baza, pentru a ajunge la memorie. Dar avand in vedere ca laptopul este unul office, cei 4GB de memorie instalata sunt suficienti pentru toate aplicatiile de birou. Dar daca vrei sa faci upgrade, pasii ce trebuiesc urmati sunt cei prezentati mai sus.

Tastatura si touchpad

Fata de alte modele la fel de ieftine, tastatura de pe Acer Aspire ES1-571 este full size, cu bloc numeric dedicat. Tastele sunt usor rugoase, perfect plate si au o cursa medie la apasare si feedback bun. Tastatura este stabila in timpul utilizarii si nu foarte zgomotoasa fiind buna inclusiv pentru cei care scriu foarte mult timp.

Tastele sunt de dimensiuni standard , ~15 mm, cu distanta de 3 mm intre ele. Tastele sageti sunt de dimensiuni reduse,la fel ca si tastele F.

Laptop Acer Aspire ES1-571

Touchpadul este de tipul clickpad si are o suprafata generaosa (107 x 78 mm) pe care degetele pot executa cu acuratete gesturi multitouch cu pana la 3 degete. Pentru setarea gesturilor multitouch nu exista utilitar special, acestea facandu-se din driver.

Prezenta tastelor incorporate click stanga / dreapta nu este marcata in niciun fel, insa apasarea touchpadului in aceste zone duce la efectuarea operatiilor amintite. Cursa la apasare este perfecta iar punctul de apasare este cat se poate de clar.

Per ansamblu, atat tastatura cat si touchpadul sunt foarte bune, perfecte pentru cei ce lucreaza foarte mult timp la birou.

Conectivitate

Dispunerea porturilor arata clar ca Asus ES1-571 este un laptop special pentru office: majoritatea porturilor sunt pozitionate pe partea din spate a laptopului, lateralele fiind foarte putin folosite.

Laptop Acer Aspire ES1-571-C0WW

Fata: fara porturi, doar LED-uri indicatoare

Acer Aspire ES1-571-C0WW

Dreapta: unitate optica DVD RW

Acer Aspire ES1-571

Stanga: card reader SD, USB 2.0, Kensington Lock

Laptop Acer Aspire ES1-571-C0WW

Spate: alimentare, jack combo audio / microfon, USB 2.0, USB 3.0, JDMI, Gigabit Ethernet

Conectarea la retea se face la viteze Gigabit prin intermediul cablului de retea (mufa RJ 45) si la viteze de maxim 150 Mbs prin intermediul modului Wireless b/g/n. Semnalul wireless este stabil, la 10 m si 2 pereti distanta fata de router semnalul arata 4 linii din 5 si nu are fluctuatii. Modulul wireless ofera si conectivitate Bluetooth 4.0.

Camera web este in standardele categoriei de laptopuri ieftine, imaginile fiind zgomotoase si putin neclare. Microfonul in schimb este foarte bun.

Sunet

Difuzoarele stereo sunt pozitionate in partea de jos a laptopului si ofera un volumn maxim suficient pentru o camera mare. Sunetul este mai mult pentru a auzi vocea foarte clar, bass-ul lipsind cu desavarsire. Un plus este faptul ca la volum maxim distorsiunile sunt absente.

Display

Displayul de la Acer Aspire ES1-571-C0WW reprezinta o surpriza foarte placuta, fiind cu mult peste ceea ce ofera concurenta in aceeasi bani. Displayul de 15.6 inch este de tipul mat si o rezolutie Full HD, de 1920 x 1080 pixeli. Chiar daca nu este foarte luminos, ~210 cd/m2, proprietatirle mate ale displayului fac ca acesta sa poata fi vizualizat optim inclusiv in conditii de exterior cu luminozitate puternica.

Calitatea imaginii este buna, cu usoare accente de albastreala, dar oricum cu mult peste ceea ce ofera laptopurile competitoare: HP 250 G4, Lenovo G50-45 sau Asus X556SA. Gradul de acoperire al spectrului sRGB este de peste 60%, iar cel Adobe RGB de ~40%.

Laptop Ieftin Full HD mat

Unghiurile de vizualizare se incadreaza in gama laptopurilor ieftine, fiind bune pe orizontala si foarte sensibile pe verticala. La o inclinatie mai mare de 30° este destul de greu de vizualizat imaginea.

Utilizarea in conditii de exterior este facila, displayul mat fiind perfect pentru acest lucru.

In concluzie, Acer Aspire ES1-571-C0WW are un display cu mult peste ceea ce ofera laptopurile ieftine, rezolutia Full HD si tratamentul mat fiind excelente.

Performanta

Acer Aspire ES1-571- C0WW este un laptop ieftin pentru office oferind performanta suficienta pentru aplicatii office, navigare pe internet in conditii optime si vizualizarea de filme. Daca te gandesti la jocuri… mai bine nu. Este un laptop ieftin pentru birou ce nu va putea rula decat jocurile simple si vechi, fara prea mari pretentii grafice.

Procesorul este un Intel Celeron-2957U si are la baza arhitectura Haswell. Este un procesor dual-core de tipul ULV (Ultra Low Voltage) cu TDP de 15W si frecventa de 1.4 GHz. Spre deosebire de procesoarele scumpe, la Celeron 2957U lipsesc optiuni ca Hyper-Threading sau Turbo Boost, ceea ce face ca procesorul sa ruleze in permanenta la frecventa maxima.

Ca si performanta, in testele single core Celeron-2957U este peste procesoare ca Intel Celeron N2940 (Silvermont, quad-core, 1.83 – 2.25 GHz, 2MB cache, TDP 7.5W) sau Intel Pentium N3540 (Silvermont, quad-core, 2.166 – 2.66 GHz, 2MB cache, TDP 7.5W).

Intel Celeron-2957U este peste ceea ce inseamna procesoare AMD E si chiar peste unele procesoare AMD sin seria A4, A8 sau A10, insa sub toate procesoarele Intel Core i3 indiferent de tipul acestora.

Placa video integrata este de tipul Intel HD Graphics cu 10 Execution Units (EU) cu frecventa de 200 – 1000 MHz. Placa video este cu mult peste ceea ce ofera procesoarele SoC care au placa video cu doar 4 EU.

Ce jocuri poti juca pe Acer Aspire ES1-571-C0WW

In ceea ce priveste jocurile insa, trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca Acer Aspire ES1-571 nu este un laptop de gaming. Poate sa joci din cand in cand un joc de pe Fecbook sau un titlu vechi si nepretentios.

Cu toate acestea exista o lista de jocuri ce pot fi rulate folosind acest laptop. Printre acestea se numara: World of Warcraft (2005), Total War: Shogun 2 (2011), Dirt 3 (2011), Counter-Strike: GO (2012), Tomb Raider (2013), Fifa 14 (2013), The Elder Scrolls Online (2014), F1 2014 (2014), Fifa 15 (2015), Sims 4 (2014) etc.

Acer Aspire ES1-571-C0WW

Memoria standard instalata pe laptop este de 4GB DDR3L cu frecventa de 1600 MHz. Laptopul are 2 sloturi de memorie, din care unul este liber. Cantitatea maxima de memorie suportata este de 16GB insa, asa cum am mentionat la carcasa, upgrade-ul este destul de dificil.

In mod normal memoria este suficienta pentru aplicatiile office, dar daca doresti sa faci upgrade, recomand un upgrade cu inca 4GB memorie, costurile unui modul de memorie DDR3L (1.35V) fiind sub 90 lei.

Stocarea reprezinta o alta surpriza placuta a acestui laptop, HDD-ul de tip SATA (5400 rpm) oferind o capacitate de stocare de 1TB. Nu cred ca este necesar sa te gandesti la un upgrade de HDD in momentul de fata, cu atat mai mult cu cat un SSD de peste 200 GB ajunge la o treime din valoarea laptopului.

Vitezele la citire si scriere la HDD-ului sunt bune, in HD Tune intregistrandu-se o viteza medie de transfer de 87.1 MB/s, in timp ce in CrystalDiskMark 3.0 vitezele la scriere secventiala au fost de 85.42 MB/s.

Emisii de zgomot si sistem de racire

Ventilatorul de mici dimensiuni este de obicei inactiv in modul idle, auzind doar zgomotul produs de HDD. Viteza creste in momentul in care laptopul este solicitat, ajungand ca la solicitare maxima indelungata sa se auda chiar un mic fluierat (doar la full load de lunga durata). In conditii normale de lucru acest fluierat nu este auzit.

Nivelul zgomotului variaza de la 31 dBA in modul idle si pana la 36 – 37 dBA in full load, valori excelente pentru un laptop de 15 inch atat de ieftin. Valorile sunt comparabile cu ale unor laptopuri de peste 2500 de lei ca Asus X556UB sau Asus X556UJ.

Laptop Acer Aspire ES1-571-C0WW

Temperaturile la nivelul carcasei sunt insesizabile in modul idle unde temperatura maxima inregistrata este de 28°C. La stres indelungat temperaturile vor creste in medie cu 6°C, ajungand ca la nivelul touchpadului sa fie in jur de 34°C.

Aceste valori ale zgomotului si temperaturile inregistrate lanivelul carcasei nu deranjeaza, fiind foarte bune pentru un laptop iefftin. Sunt valori asemanatoare laptopurilor cu procesoare ce nu necesita racire activa.

Acumulator si autonomie

Acumulatorul nu este unul foarte mare, acesta fiind de tipul Li-Ion cu 3 celule, 3220 mAh si putere de 45W. Consumul de energie al laptopului este foarte bine optimizat, in stand-by acesta fiind de 0.2W, ajungand pana la 8-9W in modul idle si  16-20W in  full load.

Autonomia oferita este de aproximativ 6 ore la navigarea pe internet cu luminozitatea displayului redusa la jumatate, aproape 9 ore in modul citire, cu luminozitatea la minim si WiFi oprit. La o utilizare normala a laptopului si displayul la 150 cd/m2 autonomia ar trebui sa fie de 4 ore.

Nu uitati ca un display Full HD consuma mai multa energie decat unul HD. Cu toate acestea autonomia reuseste sa se mentina la standarde foarte ridicate.

  • Display mat Full HD fiind cel mai ieftin laptop cu asemenea display
  • Procesor Haswell Intel Celeron-2957U
  • Dispunere a porturilor pentru utilizarea la birou
  • Tastatura comoda la utilizare indelungata
  • Autonomie foarte buna
  • Carcasa robusta din plastic mat texturat
  • Pret excelent, in jur de 1000 de lei
Carcasa
Display
Sunet
Procesor
Memorie
Placa video
Hard disk
Autonomie
Medie
  • Sunet lispit de bass, bun doar pentru voce

Concluzie

Aspire ES1-571 – C0WW este un laptop entry-level mai mult decat decent oferind un raport calitate / pret foarte bun. Displayul mat cu rezolutie Full HD este un atu important al acestui laptop, iar autonomia indelungata il transforma intr-un dispozitiv ce poate fi luat peste tot.

Laptop Acer Aspire ES1Carcasa este robusta si reuseste sa ramana rece inclusiv in conditii de solicitare maxima, intimp ce zgomotul se incadreaza in cele mai bune limite.

Procesorul Celeron-2957U ofera suficienta performanta pentru rularea aplicatiilor uzuale cotidiene: e-mail, internet si aplicatiile office de tip Word, Excel sau Power Point. Iar daca lucrezi multitasking intens, cu un upgrade de memorie laptopul este capabil de acest lucru.

Fiind un laptop ieftin, bineinteles ca au fost necesare si anumite compromisuri, insa la pretul sau de sub 1000 de lei in momentul scrierii acestui articol, nimic din ceea ce ar putea sa ne supere nu este de trecut cu vederea.

Tagged under: , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Back to top
%d blogeri au apreciat: