Laptop Acer Aspire E5-573G – performanta la pret accesibil

De ani buni Acer s-a specializat in producerea de laptopuri cu raport-calitate bun. Fie ca este vorba de laptopuri ieftine sau din gama de mijloc, rezultatul a fost acelasi: performanta buna la un pret bun. Incercarile de a atinge gama de top nu au fost primite foarte bine, desi laptopurile au beneficiat de un design excelent, o calitate buna a constructiei si performanta excelenta. Este vorba, bineinteles, de seria Aspire V Nitro care nu s-a bucurat de vanzarile preconizate de Acer.

Prin seria E5-573G, Acer aduce un suflu nou in gama laptopurilor pentru utilizare generala. Succede seria E5-571G aducand nu doar hardware mai nou ci si o carcasa noua.

Competitia in aceasta gama de laptopuri este destul de stransa, practic fiecare producator avand cel putin un reprezentant: HP Pavilion 15, Toshiba Satellite L50-B, Lenovo Z51-70, Dell Inspiron 15, Asus X555.

Seria Acer Apire  E5-573G cuprinde laptopuri cu placa video dedicata NVIDIA GeForce 920M / 940M si procesoare Intel Broadwell / Haswell de la Intel Pentium 3825U si pana la Intel Core i7-5500U, preturile variind de la 1500 la 2700 de lei. In momentul scrierii acestui articol toate laptopurile acestei serii beneficiau de oferte speciale.

Carcasa si design

La fel ca laptopurile concurente, Aces Aspire E5-573G are carcasa din plastic. Rama displayului si interiorul sunt sunt din plastic texturat gri inchis (Charcoal Black), in timp ce capacul poate fi colorat (exista variante cu capac rosu sau albastru) fiind texturat intr-un model imitatie de piele. In partea de jos nu exista zona de mentenanta, astfel ca accesul la componente se realizeaza prin indepartarea inregului capac inferior.

Carcasa este solida si de buna calitate, neexistand neajunsuri de mentionat. Stabilitatea in timpul utilizarii este foarte buna, la fel si rezistenta la apasare. O usoara flexare este prezenta pe ambele laterale ale laptopului si in zona touchpadului, insa nu este deloc deranjanta. Balamalele sunt bune, permit ridicarea capacului cu o singura mana si il mentin fara balans inclusiv in conditii extreme de utilizare.

Spre deosebire de seria anterioara, E5-571G, designul noii serii a evoluat mult, liniile fiind mai plate, curbele mai usoare iar muchiile mai fin rotunjite. De asemenea laptopul este usor mai subtire, pastrand in mare parte atat dimensiunile (381.6 x 256 x 29.2 mm) cat si greutatea serieri anetrioare (2.4 Kg).

In concluzie Acer Aspire E5-573G prezinta o carcasa foarte buna pentru gama sa de pret, cu mult mai putine puncte slabe decat la laptopurile concurente si cu un design clasic, elegant, tip business.

Tastatura si touchpad

Tastatura de tip chiclet este mult prea comoda pentru ca acest laptop sa nu fie utilizat inclusiv in mediul business. Cu taste plate cu colturile  usor rotunjite, tastatura se prezinta excelent, cursa la apasare fiind medie si punctul de apasare foarte bine definit. Singurul dezavantaj al tastaturii este lipsa iluminarii. Cei ce doresc un laptop ieftin cu tastatura luminata trebuie sa-si indrepte atentia spre Aspire V3-574G.

Laptop Acer Aspire E5-573G cu procesor Intel Pentium 3825U

Touchpadul este de tipul multitouch ClickPad si are dimensiuni generoase, 106 x 78 mm, existand astfel suficient spatiu pentru gesturile multitouch. Suprafata catifelata a touchpadului intra in contrast cu textura zonei de odihna a mainilor, fiind perfecta pentru executarea precisa a oricaror operatiuni. Apasarea in jumatatea inferioara a touchpadului  este scurta si silentioasa si duce la executarea celor doua operatiuni clasice: click stanga / dreapta.

Avand o tastatura foarte comoda si usor de utilizat si un touchpad sensibil ce raspunde imediat comenzilor si gesturilor multitouch, Acer Aspire E5-573G este si in aceasta privinta cu un mic pas inaintea laptopurilor concurente.

Conectivitate

Gama larga de utilizari pentru care a fost conceput Acesr E5-573G este scoasa in evidenta inclusiv de prezenta VGA, iesire video deosebit de utila in mediul business si academic pentru conectarea videoproiectoarelor.

Alt aspect demn de mentionat este prezenta unui port USB 3.0 Power Share pentru incarcarea dispozitivelor mobile chiar si atunci cand laptopul este inchis.

Pe latura frontala, pozitionat mult spre stanga, se gaseste cititorul de carduri SD, iar pe rama superioara a displayului gasim camera web HD si microfonul incorporat, ambele certificate Skype.

Conectarea la internet se realizeaza la viteze Gigabit prin cablu, responsabil fiind modulul Realtek RTL8168/8111, un modul foarte des folosit si care este recunoscut pentru fiabilitate. Responsabil de conectarea Wireless la internet este un modul Qualcomm QCA9377 ce ofera conexiuni in standardele 802.11 ac. Receptarea semnalului wireless este excelenta, full semnal la 10 m si 3 pereti distanta fata de router. Modulul WiFi ofera si conectivitate Bluetooth 4.1

Sunet

Cele doua difuzoare sunt pozitionate in partea de jos a laptopului, aproape de latura frontala. Sunetul este bun, nu extraordinar, dar bun. Calitatea auditiei permite ascultarea muzicii fara sa fii deranjat, volumul este puternic si fara distorisuni sau accente metalice. E adevarat ca si bass-ul lipseste, insa calitatea sunetului este decenta.

Sunet Laptop Acer Aspire E5-573G

Display

Acer a fost fost foarte generos cu acest laptop in ceea ce priveste diversitatea displayurilor montate. Exista inclusiv modele cu display Full HD precum si modele cu display mat. In Romania insa, se gasesc doar modelele mai ieftine cu display glare si rezolutie HD (1366 x 768 pixeli).

Luminozitatea displayului este acceptabila pentru un laptop din categoria sa, 249 cd/m2, fiind o luminozitate suficienta pentru un laptop de 15.6 inch. Distributia luminozitatii pe suprafata displayului este destul de uniforma, 86%. Contrastul este relativ mic, 381:1, de unde rezulta o luminozitate destul de ridicata a pixelului de negru de 0.63 cd/m2.

Calitatea imaginii este buna / acceptabila, uneori sesizand o usoara albastreala, lucru intalnit la toate laptopurile din categoria sa. Calitatea imaginii se imbunatateste mult daca se realizeaza o calibrare.

Unghiurile de vizualizare sunt cele specifice unui panou de tip TN, fiind largi si foarte clare pe orizontala si foarte sensibile pe verticala.

Display Laptop Acer Aspire E5-573G

Utilizarea in conditii de exterior cu luminozitate puternica este posibila doar in locuri umbrite si cu lumiozitatea la intensitate maxima.

Comparativ cu laptopurile concurente, Aspire E5-573G este in grafic cu celelalte, oferind un echilibru intre luminozitate si calitatea imaginii. Exista laptopuri ce ofera un display mat dar o luminozitate si o calitate redusa a imaginii, asa cum exista si laptopuri cu display glare si o calitate mai buna a imaginii. Daca ar fi sa realizam un top al calitatii imaginii intre laptopurile din gama, Acer Aspire E5-573G s-ar clasa la mijloc, dupa Dell Inspiron 15-5558 si Lenovo IdeaPad Z51-70, dar inaintea HP Pavilion 15, Toshiba Satellite L50-B si Asus X555.

Performanta

Acer Aspire E5-573G este un laptop convenabil atat ca pret cat si ca performanta, putand inlocui usor clasicul desktop. Toate modelele prezente in acest moment pe piata sunt dotate cu placa video dedicata NVIDIA GeForce 920M sau NVIDIA GeForce 940M, placi video cu 2GB memorie dedicata DDR3 si bus pe 64 biti. Ambele placi video sunt prezentate pe larg in articole dedicate pe i-dei.ro. Pentru detalii tehnice suplimentare, rezultate din teste si ce jocuri pot fi jucate va rog sa cititi cele doua articole: NIVIDA GeForce 920M si NVIDIA GeForce 940M.

GeForce 940M este cu 35-40% mai performanta decat GeForce 920M. Chiar daca ambele placi video au fost lansate in 2015, 940M are la baza arhitectura Maxwell (ultima arhitectura de la nVidia) in timp ce 920M se bazeaza pe arhitectura Kepler (penultima arhitectura nVidia).

Ambele placi video au memorie dedicata de tipul DDR3 si bus pe 64 biti, insa in cazul 940M acest lucru este mai putin important deoarece are memorie cache L2 de 2MB ceea ce permite o performanta mult mai buna decat 920M.

Intel Pentium
3825U
Intel Core i3
4005U
Intel Core i3
5005U
Intel Core i5
5200U
Intel Core i7
5500U
Arhitectura Broadwell 14nm Haswell 22nm Broadwell 14nm
Frecventa 1.9 GHz 1.7 GHz 2.0 GHz 2.2 – 2.7 GHz 2.4 – 3.0 GHz
Cache 2MB L3 3MB L3 4MB L3
Nuclee/Threads 2 /4
GPU integrat HD Grpahics HD Graphics 4400 HD Graphics 5500
Consum TDP 15W
Virtualizare VT-x, VT-d VT-x VT-x, VT-d
Aparitie martie 2015 septembrie 2013 ianuarie 2015

Dintre procesoarele de pe Acer Aspire E5-573 cel mai convenabil procesor este Intel Pentium 3825U, primul procesor Pentium care este dotat cu tehnologia Intel HyperThreading. 3825U are frecventa de 1.9 GHz, doua nuclee fizice + 2 virtuale (Hyper-Threading) si nu beneficiaza de Turbo Boost.

Datorita Hyper-Threading, Pentium 3825U reuseste sa echivaleze ca performanta procesoare mult mai bine cotate ca Intel Core i3-4158U (Haswell, 2.0 GHz, 3MB cache, TDP 28W) sau Intel Core i3-4120U (Haswell, 2.0 GHz, 3MB cache, TDP 15W).

Performanta oferita de laptopurile cu acest procesor este suficienta atat pentru aplicatiile office simple sau pentru aplicatiile cotidiene (email, navigare pe internet) cat si pentru aplicatii multimedia si programe mai solicitante dar si jocuri moderne. La capitolul jocuri te vei bucura din plin de avantajele aduse de placa video dedicata NVIDIA GeForce 920M si de titlurile ce pot fi jucate pe aceasta.

O alta caracteristica a acestor laptopuri este faptul ca sunt colorate in diverse culori. Astfel poti sa gasesti Acer E5-573G alb, rosu, albastru sau negru.

Urmatorul procesor nu pare atat de atractiv ca Pentium 3825U desi face parte dintr-o categire superioara. Intel Core i3-4005U beneficiaza de o frecventa de 1.7GHz, este tot de tipul dual-core si se bazeaza pe arhitectura Haswell. Beneficiaza de Hyper-Threading, tehnologia prin care fiecare nucelu fizic suporta doua fire de executie in paralel, ceea ce duce la crearea a inca doua nuclee virtuale si o mai buna folosire a CPU.

Singurul mare avantaj fata de Intel Pentium 3825U este o placa video integrata mai buna, de tipul Intel HD Graphics 4400 si o memorie cache de 3MB. Acestea fac ca pretul laptopurilor cu i3-4005U sa fie cu 3-400 lei mai mari decat a modelului cu IntelPentium 3825U. Din punctul meu de vedere, nu se merita.

Laptop Acer Aspire E5-573G cu procesor Intel ci placa video dedicata NVIDIA

Intel Core i3-5005U este iar un procesor foarte interesant, desi este mai nou decat 4005U si are frecventa mai ridicata, laptopurile ce folosesc acest procesor sunt mai ieftine.

i3-5005U are la baza arhitectura Broadwell, la fel ca Pentium 3825U, si a fost lansat pe piata in ianuarie 2015. Beneficiaza de Hyper-Threading, nu beneficiaza de Turbo Boost si ofera o performanta cu 10-15% mai maire decat Intel Core i3-4005U. Si toate acestea la un pret mai mic.

Performanta este suficienta pentru aplicatii office, multimedia, rularea unor programe de editare grafica (Photoshop, Lightroom, Illustrator, CorelDRAW) sau programe mai complexe ca AutoCAD sau 3D Studio Max. Gratie frecventei ridicate jocurile sunt mai fluente iar multitasking-ul este mai bun.

Laptop Acer Aspire E5-573G cu placa video dedicata NVIDIA GeForce 920M

Intel Core i5-5200U are la baza tot arhitectura Broadwell, este de tipul dual-core cu frecventa de 2.2 GHz si beneficiaza atat de Hyper-Threading cat si de Turbo Boost, astfel ca frecventa va creste in mod dinamic pana la 2.7 GHz.

Broadwell reprezinta o miniaturizare si o imbunatatire a arhitecturii Haswell, procesoarelele folosind acum o tehnologie FinFET pe 14 nm, ceea ce face sa creasca atat eficienta energetica cat si o eficientizare a Turbo Boost.

Performanta oferita de i5-5200U este cu 25% mai mare fata de i3-5005U si cu 35% mai mare decat Pentium 3825U, ceea ce inseamna ca atat multitasking-ul cat si rularea aplicatiilor va fi mult mai buna, jocurile vor rula mult mai bine atat datorita procesorului cat si datorita faptului ca se pot gasi laptopuri si cu placa video GeForce 940M.

In ceea ce priveste jocurile, folosirea unei placi video mai performante duce la o crestere a calitatii si fluentei jocului si o crestere a numarului jocurilor ce pot fi jucate, GeForce 940M permitand rularea tuturor jocurilor moderne.

Folosind Acer Aspire E5-573G cu procesor Intel Core i5-5200U si placa video NVIDIA GeForce 940M in jocuri vei obtine rezultate foarte bune: Crysis 3 (2013) – 42 fps la detalii low si 25 fps la detalii medii, Watch Dogs (2014) – 44 fps la detalii low si 32 fps la detalii medii, Sims 4 (2014) poate fi jucat la cele mai fine detalii cu 35 fps, Dirt Rally (2015) – 192 fps la detalii low, 49 fps la detalii medii si 24 fps la detalii high, The Witcher 3 (2015) – 32 fps la detalii low iar The Crew (2014) – 41.4 fps la detalii low si 33  fps la detalii medii.

Laptop Acer Aspire E5-573G cu placa video dedicata NVIDIA GeForce 940M

Intel Core i7-5500U este cel mai puternic procesor ce se poate intalni pe seria E5-573G oferind performanta cu 15% mai mari decat i5-5200U si 35-40% mai mari decat Intel Core i3-5005U.

i7-5500U este tot procesor de tipul dual-core cu consum scazut de energie, fiind bazat pe arhitectura Broadwell (14 nm). Frecventa de baza este de 2.4 GHz insa aceasta creste in mod dinamic prin intermediul Turbo Boost ajungand pana la 3.0 GHz. i7-5500U dispune de Hyper-Threading si ofera cea mai mare memorie cache – 4MB L3 – si cea mai buna placa video integrata, Intel HD Graphics 5500.

La fel ca i5-5200U, si acest procesor se gaseste in combinatie atat cu GeForce 920M cat si cu GeForce 940M. Avand in vedere performanta procesorului, in niciun caz nu recomand achizitionarea modelului cu placa video  920M, aceasta din urma tragand in jos performanta.

Combinatia de procesor Intel Core i7-5500U cu placa video NVIDIA GeForce 940M este foarte buna, echilibrata si performanta, reusind sa ruleze pana si cele mai pretentioase aplicatii si jocuri. Chiar daca costa ceva mai mult, acesta este modelul recomandat  in cazul procesorului i7-5500U.

Laptop Acer Aspire E5-573G cu procesor Intel Core i3-5005U

Memoria standard pe toate laptopurile E5-573G este de 4GB DDR3L cu frecventa de 1600 MHz. Pentru o mai buna performanta recomand un upgrade cu inca 4GB memorie. Laptopul are doua sloturi de memorie din care doar unul singur este ocupat. Cantitatea maxima de memorie suportata este de 16GB. Avand in vedere ca are placa video dedicata, un upgrade la 8GB este suficient.

Atentie! Intrucat laptopul nu are zona de mentenanta, pentru a accesa sloturile de memorie si HDD-ul, trebuie scoasa toata baza laptopului. Dupa ce se desfac suruburile trebuie folosit un card sau o ustensila de plastic pentru a desprinde baza de laptop. Dupa ce ati facut aceasta operatiune, ridicati capacul foarte incet pentru a nu rupe cablul de la difuzoare. Abia dupa inlaturarea acestui cablu puteti avea acces deplin la modulele de memorie, HDD si modulul Wireless, puteti schimba acumulatorul si puteti curata laptopul.

Upgrade memorie Laptop Acer Aspire E5-573G

Memoria trebuie sa fie de tipul DDR3L cu voltaj de 1.35V. Chiar daca nu este specificat in descrierea memoriei ca este DDR3L, daca voltajul este de 1.35V atunci este buna. O memorie de tipul DDR3 cu voltaj normal de 1.5V nu va functiona.

Stocarea este asigurata de HDD-uri SATA cu capacitatea de 500 GB sau 1 TB si 5400 rpm. Vitezele la scriere / citire ale HDD-ului sunt cele tipice, upgradeul la un SSD de mare viteza fiind indicat doar in cazul modelelor cu procesoare i5 si i7 deoarece fiind laptopuri cu procesoare puternice si care costa ceva mai mult, un upgrade se justifica. La cel mai ieftin model, un upgrade cu un SSD de 200 GB ar costa un sfert din pretul laptopului… nimeni nu da atatia bani pentru un upgrade.

HDD Laptop Acer Aspire E5-573G

Emisii de zgomot si sistem de racire

Aspire E5-573G nu produce foarte mult zgomot, fiind mai silentios decat Toshiba Satellite L50-B si Dell Inspiron 15 si pe acel nivel de silentiozitate cu celelalte laptopuri concurente. Ventilatorul functioneaza inclusiv in modul idle la viteze foarte mici. Nivelul zgomotului variaza de la 32 dBA in modul idle pana la 43 dBA la solicitare maxima. La o utilizare normala nivelul de zgomot se situeaza in jurul a 37 dBA.

Ca si comparatie privind ceea ce inseamna acest nivel al zgomotului luati in calcul ca intr-o camera silentioasa nivelul zgomotului este de 30 dBA. Asta inseamna ca 37 dBA ii vei auzi, dar in niciun caz nu te vor deranja.

Temperaturile la nivelul carcasei fluctueaza foarte mult, variind de la un minim de 27°C in modul idle pana la un maxim de 45°C la solicitare maxima indelungata. Aceasta temperatura se atinge in partea centrala a tastaturii si usor mai sus, in apropierea displayului. La nivelul touchpadului temperatura ramane mai scazuta decat ce a corpului uman, fiind in jur de 35°C.

Comparativ cu concurenta, aceste temperaturi sunt asemanatoare cu cele oferite de Toshiba Satellite L50-B, restul laptopurilor avand temperaturi mai scazute cu cateva grade.

Laptop Acer Aspire E5-573G cu procesor Intel Core i7-5500U

Acumulator si autonomie

Acumulatorul instalat pe Acer Aspire E5-573G este de tipul Li Ion cu 4 celule si 37Wh, un acumulator relativ mic dar care reuseste sa ofere o autonomie de peste 12 ore in modul citire (wireless oprit, luminozitate la minim), cea mai buna autonomie dintre laptopurile concurente.

La navigarea pe internet, cu luminozitatea setata la 65%, Acer E5-573G reuseste sa ofere o autonomie de aproape 6 ore, din nou superioara laptopurilor concurente. Vizualizarea de filme Full HD direct de pe DVD se poate face timp de 5 ore si 50 minute, aproape dublu fata de Lenovo IdeaPad Z51-70.

In ciuda unui acumulator relativ mic, autonomia de pe Acer Aspire E5-573G este cea mai buna dintre toate laptopurile concurente, semn ce arata optimizarea foarte buna a consumului de energie.

  • Raport calitate pret foarte bun
  • Procesoare Intel
  • Placa video dedicata NVIDIA
  • Autonomie foarte buna
  • Sunet placut
  • Conexiune Wireless ac
  • Iesire VGA
  • Tastatura si touchpad foarte comode
Carcasa
Display
Sunet
Procesor
Memorie
Placa video
Hard disk
Autonomie
Medie
  • Usor zgomotoase la solicitare maxima
  • Upgrade greoi din cauza lipsei zonei de mentenanta

Concluzie

Indiferent de configuratia aleasa, Acer Aspire E5-573G este un laptop de buget ce reuseste sa ofere o performanta excelenta pentru pretul sau. E5-573G reuseste sa atraga atentia nu doar prin pret ci si prin specificatii tehnice, design si calitatea constructiei carcasei si prin autonomie.

Laptop Acer Aspire E5-573G cu procesor Intel ci placa video dedicata NVIDIABeneficiind de placa video dedicata, GeForce 920M sau GeForce 940M, Aspire E5-573G este laptopul pe care il utilizezi toata ziua: dimineata la cafea pentru a citi presa, la serviciu pentru munca, iar seara acasa pentru diverstisment, toate modelele fiind capabile sa ofere un gaming decent.

 

Dintre toate modelele cele mai interesante din punct de vedere al configuratiei si pretului sunt cel mai ieftin din serie, bazat pe procesorul Intel Pentium 3825U si placa video GeForce 920M  si cel mai scump, dotat cu procesorul Intel Core i7-5500U si placa video dedicata GeForce 940M. ambele se remarca prin performanta excelenta oferita in raport cu pretul, cu atat mai mult cu cat in momentul scrierii acestui articol aceste laptopuri se aflau in promotie beneficiind de reduceri de pana la 25%.

Tagged under: , , , , , , , , , , , , , , , ,

1 Comment

Lasă un răspuns

Back to top
%d blogeri au apreciat: