AMD Radeon R9 M375

Intalnita si sub denumirea de AMD Radeon Tropo XT2, aceasta placa video are la baza prima versiune a arhitecturii GCN (Graphics Core Next) avand la baza chipul Venus XTX care este identic cu Cape GPU folosit la placile video pentru desktop AMD Radeon R7 250X.

Frecventa GPU este ridicata, 1000 MHz ce poate ajunge la 1015 MHz prin Turbo, are latime de banda de 128 biti iar memoria de maxim 4GB este de tipul DDR3L, desi chipul suporta si memorie GDDR5.

Radeon R9 M375 dispune 640 shadere grupate in 10 Compute Units, 40 TMU si 16 ROP, oferind suport pentru DirectX 12 (Windows 10).

Avand in vedere ca chipul de pe AMD Radeon R9 M375 este identic cu cel de pe AMD Radeon R7 250 si performanta celor doua placi video va fi identica, ceea ce inseamna ca va putea rula toate jocurile moderne.

Concurenta directa este reprezentata de NVIDIA GeForce 940M, o placa video cu frecventa ceva mai ridicata, 1085 MHz prin Turbo, dar care sufera din cauza memoriei cu bus de 64 biti.

Cele doua placi video concurente merg oarecum umar la umar, R9 M375 facand de cele mai multe ori un pas inainte. Daca in jocuri la detalii low GeForce 940M ofera mai multe fps, din cauza frecventei mai mari, la detalii medii si high, R9 M375 este superioara, datorita celor 128 biti. Aceste diferente se pot observa usor si in graficele de mai jos realizate conform datelor gpuboss.com

Caracteristicile R9-M375 sunt cele standard pentru intreaga serie de placi video R9: decoder video pentru MPEG-4 AVC/H.264, VC-1, MPEG-2 si Flash direct de catre GPU, compatibilitate  Multi-View Codec (MVC) si MPEG-4 part 2 (DivX, xVid) HD.

Schimbarea automata a placii video intre cea integrata si cea dedicata se realizeaza prin intermediul Enduro, tehnologie similara cu NVIDIA Optimus. Mai mult, M375 suporta mai multe monitoare prin intermediul Eyefinity (daca Enduro este dezactivata).

Economia de energie este realizata prin intermediul ZeroCore, tehnologie ce reduce consumul de enenergie cand display-ul este inchis si prin intermediul Power Gating, tehnologie AMD ce opreste alimentarea cu energie a zonelor nefolosite din chip.

Procesorul audio HD integrat este capabil sa transmita sunet HD (TrueHD sau DTS Master Audio) prin HDMI sau DisplayPort. Mai mult decat atat, tehnologia DDMA (Discrete Digital Multipoint Audio) permite iesirea simultana si in paralel pentru mai multe dispozitive.

Specificatii tehnice AMD Radeon R9 M375 (AMD Radeon Tropo XT2)

AMD Radeon R9 M375
Cod Tropo XT2
Arhitectura GCN 1.0 (28 nm)
Venux XTX
Frecventa procesor grafic 1000 – 1015 MHz (prin Power Tune)
Shadere 640
TMU 40
ROP 16
Texture Rate 41 GTexel/s
Pixel Rate 16 GPixel/s
L2 cache 256KB
Rezolutie maxima 4096 x 2160
Memorie maxim 4GB DDR3, 128 biti (2200 MHz, 35.2 GB/s)
DirectX DirectX 12 (FL 11_1)
Putere consumata 75W (TDP)
Tehnologii Mantle, Shader 5.0, OpenGL 4.3, OpenCL 1.2, Vulkan, PowerTune, Enduro, App Acceleration
Data lansarii pe piata iulie 2015

Avand un TDP de 75W, AMD Radeon R9 M375 este intalnita pe laptopuri de minim 15.6 inch, cu acumulator destul de puternic. Ruleaza cel mai bine alaturi de un procesor puternic, minim Intel Core i5-5200U, desi recomandat este un Intel i7-5500U sau mai puternic si 8GB memorie RAM.

Dintre laptopurile ce folosesc aceasta placa video se remarca Lenovo IdeaPad Z51-70, un laptop nou de la Lenovo ce imbunatateste Z50-70 atat la performanta cat si la design si calitatea constructiei. Laptopul este dotat cu procesor Intel Core i7-5500U, display mat Full HD, 8GB memorie DDR3L si HDD de 1TB, modul wireless de mare viteza 802.11 ac si sunet calitativ.

In momentul scrierii acestui articol laptopul Lenovo Z51-70 beneficia de reducere de 20%. In specificatiile acestui laptop, R9 M375 este mentionata sub numele de AMD Radeon Tropo XT2.

Laptop Lenovo IdeaPad Z51-70

 

Tagged under: , ,

2 Comments

  1. Daniel Julea Reply

    Detin un laptop Lenovo IdeaPad Z51-70, am o problema cu placile video cred, cand ma uit pe youtube la un filmulet, incepe prin a imi arata o imagine blurata, iar dupa 15-20 secunde isi revine si se vede mai clar.
    Daca ma puteti ajuta cu o sugestie, v-as fi recunascator.

    1. iDei.ro Reply

      Buna ziua,

      incercati intai prin a instala ultimele drivere pentru placa video. Descarcati utilitarul AMD AutoDetect ( http://support.amd.com/en-us/download/auto-detect-tool ) si verificati driverul. E clar o problema video dar nu e de la placa propriu-zis ci de la driver. In mod normal daca era de la placa video se intampla exact invers: se vedea bine si apoi din ce in ce mai rau.
      Poate fi si de la browser si de la sistemul de operare. Incercati sa vizualizati filmuletele si cu alt browser. Face la fel?

Lasă un răspuns

Back to top
%d blogeri au apreciat: