NVIDIA GeForce GTX 980M

Lansata in luna octombrie 2014, NVIDIA GeForce GTX 980M este o placa video dedicata ce are la baza cea de-a doua generatie a arhitecturii Maxwell (28 nm). Ofera suport pentru DirectX 11.2 (DirectX 12 API) si va fi intalnita doar pe laptopurile mari, cu acumulator puternic, deoarece aceasta placa video are un TDP de 100W.

La baza acestei placi video sta chipul GM204 ce ofera 12 SM (Streaming Multiprocessor), ceea ce inseamna 1536 shadere, 96 TMU (Texture Mapping Unit) si 64 ROP (Render Output Unit). Frecventa GPU este de 1038 MHz, iar prin intermediul GPU Boost poate creste pana la 1127 MHz.

Memoria maxim suportata de aceasta placa video este de 8GB GDDR5 cu bus de 256 biti si o frecventa de 1250 MHz.

Tabel specificatii tehnice NVIDIA GeForce GTX 980M

NVIDIA GeForce
Cod produs GTX 980M
Arhitectura Maxwell 28 nm
Chip GM 204
Frecventa procesor grafic 1038 – 1127 MHz (Boost)
Rezolutie maxima 4096 x 3160
Memorie Maxim 8 GB GDDR5 1253 MHz, 256 biti
DirectX DirectX 11.2 (DirectX 12), Shader 5.0, OpenGL 4.4, OpenCL 1.1
Putere consumata TDP 100W
Tehnologii Battery Boost, GameStream, ShadowPlay, BPU Boost 2.0, Optimus, PhysX, CUDA, SLI, GeForce Experience, VXGI, MFAA, 4K, GameWorks, PCI Express 3.0
Data lansarii pe piata Octombrie 2014

Cea de-a doua varianta a arhitecturii Maxwell dispune de o cantitate mai mare de memorie cache L1 (96KB pentru fiecare SM) si cache L2 de 2MB, dar include si:

  • Cea de-a treia generatie de Delta Color Compression, ceea ce permite producerea de placi video cu rata de transfer de date a memoriei destul de scazuta, fara a avea insa un impact semnificativ asupra performantei generale.
  • Shaderele au fost reproiectate, astfel ca acum sunt mult mai puternice si mult mai eficiente energetic
  • Voxel Global Illumination (VXGI), o tehnologie ce aduce scenelor din jocuri un realism si o credibilitate in jocuri cat mai aproape de lumea reala
  • Tehnologia MSAA (Multi-Sample Anti-Aliasing) este inlocuita de MFAA (Multi-Frame Anti-Aliasing), rezultatul fiind acelasi dar cu un cost mai mic

Toate aceste imbunatatiri fac din GTX 980M cea mai puternica placa video pentru laptopuri a anului 2014, fata de GTX 880M (bazata pe prima versiune a arhitecturii Maxwell) inregistrandu-se performante chiar si cu 40-50% mai bune in anumite scenarii. Astfel, cele mai pretentioase jocuri pot fi jucate la cele mai ridicate detalii la rezolutie Full HD, iar optiunile aditionale ca anti-aliasing sau anisotropic filtering nu reprezinta nici o problema pentru GTX 980M.

Comparand GTX 980M cu GTX 880M, GTX 860M (intalnita le Lenovo IdeaPad Y50-70) si GTX 850M (intalnita pe ASUS N551JK, ASUS N550JK), atat in benchmarkuri cat si in jocuri superioritatea celei mai noi placi video de la NVIDIA este evidenta. Doar de dragul comparatiei am inclus si GeForce GT 840M deoarece este o placa video foarte des folosita, insa rezultatele obtinute sunt mediocre in comparatie cu celelalte placi video.

Asa cum bine se intelege din imaginile de mai sus, nu exista joc la ora actuala la care NVIDIA GeForce GTX 980M sa nu poata face fata, mai mult decat atat nu exista joc pe care aceasta placa video sa nu-l poata juca la detalii ULTRA si rezolutie Full HD.

Asa cum mentionam inca din primele randuri ale acestui articol, consumul acestei placi video este destul de ridicat, TDP 100W, astfel ca va fi intalnita doar pe laptopurile mari, cu acumulatoare puternice, in special pe laptopurile de gaming. Este cat se poate de clar ca va fi intalnita in combinatie cu procesoare puternice de tipul Intel Core i7 quad-core. Cea mai des intalnita combinatie este cea cu procesorul i7-4710HQ (2.5 – 3.5 GHz, 6MB cache) asa cum se intalneste pe Asus G750JY-T4036D, Asus G751JY-T7015D sau pe laptopurile de gaming de la MSI (GT72 2QE Dominator sau GT60 Dominator).

Desi GTX 980M nu este o placa video foarte accesibila, laptopurile ce o folosesc sunt destul de multe. Intreaga lista a acestor laptopuri o puteti gasi aici.

Dintre aceste laptopuri se remarca ASUS G752VY-GC179T, laptop care are cea mai echilibrata configuratie in raport cu pretul sau.

Laptop Gaming Asus ROG G751JY-T7015D cu placa video NVIDIA GeForce GTX 980M

 

ASUS G752VY-GC179T este dotat cu procesor Intel Core i7-6700HQ, 24GB memorie DDR4 (4 sloturi memorie din care trei sunt ocupate, maxim 64 GB), SSD de 128 GBHDD 1TB cu 7200 rpm, subwoofer integrat, tastatura iluminata, display Full HD de 17.3 inch IPS anti-glare si acumulator cu 8 celule.

Lista completa a laptopurilor disponibile dotate cu placa video dedicata GTX 980M o puteti consulta la linkul de mai jos.

Tagged under: , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Back to top
%d blogeri au apreciat: