Laptop HP 250 – cel mai ieftin laptop cu Windows 8

In afara de faptul ca este un laptop ieftin cu Windows 8 preinstalat, HP 250 ofera si numeroase surprize placute, ceea ce demonstreaza ca HP nu a avut in intentie doar sa ofere ceva ieftin, ci chiar sa scoata pe piata un laptop bun. Printre acest suprize placute se numara displayul anti-glare, conexiunea Gigabit Ethernet si conexiunea Bluetooth.

Inca de la inceput am sa precizez dezavantajele acestui laptop. Daca crezi ca nu te vor deranja, atunci cteste in continuare acest review, daca nu … sunt sigur ca vei gasi laptopul pe care-l cauti, de ce nu chiar pe acest site. Trebuie doar sa folosesti casuta “Search”.

Carcasa
Display
Sunet
Procesor
Memorie
Placa video
Hard disk
Autonomie
Medie
  • Lipsa porturilor USB 3.0
  • Lipsa tastaturii numerice dedicate
  • Hard disk zgomotos

Carcasa si design

HP 250 se prezinta bine din punct de vedere al designului. Elegant, cu aspect placut, patrand toate elemetele de design specifice HP: colturile si muchiile foarte rotunjite, o usoara inaltare a zonei de odihna a mainilor si depresiunea tastaturii placut rotunjita la colturi.

Carcasa este 100% din plastic. Nu poti face un lapotp ieftin cu carcasa metalica… deocamdata. Stiu ca primul gand care iti vine in minte atunci cand auzi de un laptop ieftin cu carcasa din plastic este “se dezintegreaza cand il iau in mana”, insa in cazul HP 250 te inseli.

Laptop HP 250 cu Windows 8

Carcasa se prezinta bine din punct de vedere al rezistentei, fiind destul de solida in special in zona de odihna a mainilor. Capacul este si el destul de rezistent,  aici grosimea capacului jucand un rol important. Si fiindca am adus aminte de grosime, dimensiunile  acestui laptop sunt cele standard pentru unul de 15 inch: 376 x 247 x 35.8 mm. Dupa cum se observa… nu este chiar subtire, acest lucru jucand un rol esential in ceea ce priveste rezistenta.

Zona centrala a tastaturii se prezinta bine, nefiind cu nimic mai prejos decat una a unui lapotp de peste 2000 de lei. Balamalele sunt putin cam rigide, deschiderea laptopului cu o singura mana fiind ceva mai dificila. Aceasta rigiditate isi arata beneficiile atunci cand capacul este ridicat, balansul fiind redus chiar si la utilizari mai energice ale laptopului.

HP 250 este echilibrat din punct de vedere al carcasei si designului. Un laptop ieftin nu are cum sa iasa in evidenta prin aspecte inedite de design, important este sa nu iasa in evidenta prin lacune in rezistenta si robustete. HP 250, cu cele 2.45 Kg ale sale, nu iese in evidenta in niciunul din aceste cazuri, ceea ce inseamna ca are o carcasa buna.

Tastatura si touchpad

Asa cum am specificat inca de la inceput, ceea ce-i lipseste acestui laptop este tastatura numerica dedicata. Fiind un laptop ieftin, HP 250 va fi folosit cu siguranta in special pentru office. Dar… cu putin exercitiu nu vei avea nevoie de tastatura numerica.

Tastele sunt mari, cu tastele din colturi rotunjite, cursa buna la apasare, dar feedback umbrit de senzatia de scris pe burete. Cum adica scris pe burete? Sunt sigur ca ati apasat cel putin odata cu degetul pe un burete asezat de o masa. Daca inca nu ati facut asta si suneti curiosi faceti-o acum. Ati simtit cumva punctul in care buretele nu mai poate fi apasat? Punctul in care ati ajuns la suprafata solida a mesei? Nu. Ceva aseamanator este si in cazul scrisului pe burete. Nu se simte foarte bine punctul de apasare al tastei, punctul in care tasta apasata si-a indeplinit functia.

Laptop HP 250 cel mai ieftin laptop cu Windows 8

Tastatura este tip chiclet, dimensiunea tastelor este de 15 x 15 mm si spatiu generos intre taste (4 mm) pentru a preveni apasarea din greseala a mai multor taste simultan. Asta ajuta foarte mult la eliminarea gresilor de tastare. Si fiindca am pomenit de cateva ori ca este un laptop ieftin de office, ei bine uite inca o surpriza pregatita de HP 250: tastatura este antistropi. Adica vei putea lucra la birou in timp ce-ti bei cafeaua fara a avea grija ca ai scapat cateva picaturi pe tastatura. Nu se va intampla nimic.

Touchpadul este pozitionat central fata de zona de odihna a mainilor, este mare, avand diagonala de 11 cm si suprafata usor texturata. Ofera suport pentru gesturile multitouch, dar mai important decat asta este faptul ca tastele click stanga / dreapta sunt taste fizice, cu cursa buna la apasare, feedback bun si sunt destul de solide si bine prinse. Joaca putin, ceea ce confera o placuta senzatie de siguranta. Dezactivarea touchpadului se face prin apasarea acestuia in partea stanga sus, in mica depresiune special conceputa pentru a fi apasata cu varful degetului.

Conectivitate si multimedia

Aici se observa foarte bine ca HP 250 este un laptop nou, construit pe o platforma mai veche. De ce spun asta? Pentru ca de pe niciun laptop nou nu lipseste portul USB 3.0. De pe HP 250, da. Cu toate acestea, pentru un utilizator calculat, acest lucru ar putea fi si un avantaj. O platforma veche, testata, o platforma care functioneaza bine si care la un moment dat cu siguranta a costat mult mai mult decat costa acum. Ok, nu mai icerc sa te conving, astept sa-ti dai seama singur de asta.

Laptop HP 250 ietin cu Windows 8

HP 250 ofera si cateva surprize placute in ceea ce priveste conectivitatea, cea mai frumoasa dintre acestea fiind conexiunea Bluetooth si Gigabit Ethernet, la care se adauga si cele 3 porturi USB 2.0. In aceasta perioada in care numarul porturilor USB de pe lapotpurile ieftine incepe sa scada, prezenta a 3 porturi USB nu poate fi decat salutara.

Pe laterala dreapta a laptopului se gasesc: unitatea optica DVD RW, 2 porturi USB 2.0, mufa de alimentare si portul Kensington Lock. Laterala stanga  gasim card-reader-ul SD, mufele jack separate pentru audio si microfon, mufa RJ45 Gigabit Ethernet pentru conectarea laptopului la internet de mare viteza prin intermediul cablului, iesirea HDMI si cea VGA.

Camera web si microfonul incorporat au pozitionarea clasica, deasupra displayului. Imaginile captate de camera web sunt zgomotoase si lipsite demulte detalii, in schimb microfonul este bun.

Conectarea Wireless la internet se realizeaza in standardele 802.11 b/g/n prin intermediul modulului Realtek, calitatea semnalului fiind buna, cu nimic mai prejos decat a altor lapotpuri mai scumpe. Modulul WiFi ofera si conectivitate Bluetooth 4.0 + HS (High Speed).

Sunet

Sunetul nu este extraordinar dar este peste media laptopurilor ieftine. Clar si puternic, fara distrosiuni mari la volum maxim, cele doua difuzoare asigura un sunet stereo bun pentru a asculta muzica in timpul lucrului.

Display

Displayul reprezinta marea surpriza a acestui laptop. Avand o diagonala de 15.6 inch, displayul cu rezolutie HD de 1366 x 768 pixeli este anti-glare. HP 250 nu este doar cel mai ieftin laptop cu Windows 8 ci este si cel mai ieftin laptop cu display mat.

Culorile sunt bune, naturale, nu sunt suprasaturate, iar aberatiile cromatice nu sunt vizibile decat specialistilor. Luminozitatea in schimb nu este extraordinar de mare.

Laptop HP 250 cu procesor Intel Core i3-2348M

Utilizarea in conditii de exterior este buna, displayul mat aratandu-si avantajele, insa luminozitatea destul de mica te va face sa nu poti lucra direct in bataia soarelui.

HP 250 este totusi dotat cu un display ieftin. E adevarat ca este mat, insa unghiurile de vizualizare sunt slabe, in special in cazul  celor verticale. Noroc ca reglarea unghiurilor pe verticala se face usor, prin simpla inclinare a capacului.

In concluzie, displayul de pe HP 250 este peste tot ceea ce ofera alti producatori de laptopuri ieftine, fiind un display anti-glare, cu reflexii putine si o calitate buna a imaginii.

Performante

HP 250 vine in mai multe variante de echipare, insa modelul de fata este cel mai ieftin din serie, fiind dotat cu un procesor Intel Celeron 1000M, un procesor dual-core cu frecventa de 1.8 GHz si cache de 2MB. 1000M este bazat pe arhitectura Ivy Bridge (22nm) dar datorita faptului ca este un procesor entry-level nu beneficiaza nici de Hyper-Threading si nici de Turbo Boost.

Ivy Bridge reprezinta o miniaturizare si o imbunatatire a arhitecturii Sandy Bridge, printre numeroasele avantaje aduse de aceasta arhitectura se numara si cresterea eficientei termice prin folosirea tranzistorilor 3D Tri-Gate. Beneficiind de aceasta evolutie arhitecturala, Intel Celeron 1000M este la fel de performant ca Intel Pentium B940, procesor Sandy Bridge cu frecventa de 2.0 GHz.

In teste acest procesor a obtinut 1923 puncte in 3DMark 06 si 6023 puncte in Cinebench R10, ceea ce-l situeaza peste Intel Core 2 Duo P8400 (Penryn, 2.26 GHz, 3MB cache) sau AMD Phenom II X4 P920 (quad-core, 1.6 GHz, 2MB cache), dar sub procesoare ca Intel Core 2 Duo T8300 (Penryn, 2.4 GHz, 3MB cache) sau Intel Celeron 1037U (Ivy Bridge, 1.8 GHz, 2MB cache).

Laptop HP 250 cel mai ieftin laptop cu Windows 8

Placa video folosita de HP 250 este cea incorporata, Intel HD Graphics, bazata pe HD Graphics 2500 de pe procesoarele desktop, cu frecventa procesorului la 650 – 1000 MHz. Din punct de vedere a performantei aceasta HD Graphics este superioara HD Graphics 2000 de pe procesoarele Sandy Bridge si ofera 6 Execution Units (EU), fiind echivalenta cu GPU-urile low end de la AMD, ca Radeon HD 8210.

Procesorul si placa video arata clar faptul ca HP 250 este un laptop office cu pret excelent, divertismentul fiind reprezentat de filme, inclusiv HD, muzica si ocazional jocuri ceva mai vechi si cu cerinte grafice scazute.

Consumul maxim de energie al acestui procesor, aici incluzand si placa video si controller-ul de memorie este de 35W TDP (Thermal Design Power).

Memoria standard cu care vine HP 250 este de 4GB DDR3 cu frecventa de 1600 MHz. In mod normal pentru aplicatii office si chiar mai mult decat atat aceasta memorie este suficienta. Daca insa vrei sa faci un upgrade de memorie mai poti monta inca un modul de 4GB memorie.

Hard diskul este unul clasic, SATA cu capacitate de stocare de 500 GB si 5400 rpm. Inca de la inceput HDD-ul va face zgomot, fiind cea mai galagioasa componenta a laptopului. Nu este stricat, pur si simplu asa face el deoarece HP a folosit in acest caz un HDD ieftin.

Emisii de zgomot si sistem de racire

In modul idle nivelul zgomotului se situeaza undeva in jur de 31.5 dBA, ceea ce inseamna un nivel al zgomotului foarte bun. Cea mai zgomotoasa componenta fiind, asa cum deja am mentionat, hard diskul. Daca se foloseste unitatea optica DVD RW, nivelul zgomotului va creste simtitor, deoarece si aceasta componenta este foarte galagioasa. O data cu inceperea solicitarii laptopului va creste si nivelul zgomotului pana la valori de 40 – 41 dBA. Ce inseamna asta? Inseamna ca vei auzi zgomotul laptopului dar ca acesta nu este deranjant.

Laptop iefftin si bun cu Windows 8

In ceea ce priveste sistemul de racire trebuie mentionat faptul ca isi face treaba bine, doar ca cei de la HP au facut gura de ventilare putin cam mica. Cu toate acestea fluxul de aer este bun, dar la suprasolicitari laptopul se va incalzi putin in special in partea stanga, aerul eliminat devenind din ce in ce mai fierbinte. Caldura nu este totusi deranjanta si avand in vedere ca aplicatiile office nu sunt foarte solicitante, acest lucru ar trebui sa se intample destul de rar.

Acumulator si autonomie

HP 250 este dotat cu un acumulator Li Ion cu 6 celule  ce asigura o autonomie de peste 6 ore in modul idle. La o utilizare normala, cu wireless pornit si luminozitate la 50% autonomie ca fi de maxim 4 ore. Aceasta durata a autonomiei nu este mica, dar nici exagerat de mare, fiind situata la limita superioara a unui laptop ieftin.

Concluzie

Inca de la inceput am mentionat plusurile si minusurile acestui laptop. Daca e sa fim carcotasi si sa-l comparam cu un laptop mai scump cu siguranta ca vom gasi o multitudine de alte neajunsuri. Cu toate acestea HP 250 este bun asa cum este. La nivelul sau de pret nu este un laptop mai bun si mai performant care sa-ti ofere si licenta de Windows 8 si o licenta pe un an de zile la Microsoft Office 360 (oferta disponibila in momentul scrierii acestui articol). Insa puse unele peste altele, plusurile si surprizele placute ale acestui laptop sunt cu siguranta mai multe decat minusurile, HP 250 fiind un laptop office care cu siguranta merita cumparat.

Edit: Datorita pretului excelent avut de acest laptop stocurile magazinelor s-au terminat foarte repede, in acest moment produsul nemaifiind disponibil. In schimb se gaseste la un pret foarte bun, un model de laptop identic cu cel de mai sus, singura diferenta intre ele fiind data de procesor.

Noul laptop HP 250 este dotat cu procesor Intel Celeron N2830  despre ale carui performante am discutat intr-un articol anterior. (click pe link pentru a citi articolul).

Pretul acestui laptop este foarte bun, fara oferta speciala, fara nici o reducere, cu Windows 8.1 64 biti preinstalat nedepsaind 1200 de lei. Performantele sunt decente, raposrtul calitate pret fiind foarte bun.

Bineinteles ca mai sunt si alte laptopuri ieftine cu Windows 8.1 preinstalat. Daca acest HP 250 nu este destul de ieftin pentru tine sau nu corespunde in totalitate cerintelor, vezi lista de mai jos.

Tagged under: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

1 Comment

  1. Pingback: Laptop HP 250 – Intel I3 ieftin | iDei

Lasă un răspuns

Back to top
%d blogeri au apreciat: